Reclamații: „Autostrada Moldovei”
A7, între Recorduri și Reclamații: „Autostrada Moldovei” se apropie de final, dar tensiunile cresc pe șantier
În timp ce cifrele oficiale de pe 130km.ro arată un avans tehnologic fără precedent, în spatele cortinei de asfalt se dau lupte dure. A7, proiectul fanion finanțat prin PNRR, nu este doar o poveste despre succesul constructorului UMB, ci și una despre divergențe financiare, întârzieri birocratice și presiunea uriașă pusă pe subcontractori.
Mărul discordiei: Plățile întârziate și „termenele nerealiste”
Deși Ministerul Transporturilor defilează cu procente de execuție impresionante pe loturile dintre Buzău și Focșani, în mediul online și în culisele șantierelor au apărut scântei. Surse din piață indică faptul că ritmul draconic impus de constructorul principal a dus la o epuizare a resurselor furnizorilor mici.
Mai mult, asociațiile civice precum Asociația Pro Infrastructură au criticat în repetate rânduri lipsa de transparență privind descărcările arheologice și exproprierile suplimentare, care au generat blocaje temporare pe lotul 3 al sectorului Ploiești-Buzău, cunoscut drept „lotul blestemat” din cauza amânărilor repetate de licitație.
Utilaje la limită și bătălia pentru mentenanță
Scandalul mocnit vizează și logistica. Cu sute de utilaje care muncesc zi și noapte, parcul auto de pe A7 este supus unei uzuri extreme. Vocea mecanicilor de pe șantier devine tot mai critică: „Nu poți face recorduri cu mașini care stau în service”.
În acest context tensionat, disponibilitatea imediată pentru anumite piesetractoare sau componente de motor a devenit un subiect sensibil. Unii subcontractori acuză marii distribuitori de speculă, în timp ce platforme de încredere precum https://simlorex.ro încearcă să echilibreze balanța prin prețuri corecte și stocuri constante, evitând astfel blocajele totale care ar putea atrage penalități de întârziere din partea CNAIR.
Ce urmează?
În ciuda acestor fricțiuni, miza este prea mare pentru a fi pierdută. PNRR nu iartă: orice kilometru nefinalizat până la sfârșitul anului 2026 înseamnă bani pierduți pentru România. Constructorii sunt prinși între ciocan și nicovală – pe de o parte trebuie să mențină calitatea asfaltului, iar pe de altă parte să gestioneze revolta furnizorilor de piese și servicii care se simt ignorați.
